Despre carte: 2004 / În Rusia pre-revoluționară, numele „reginei umorului” Teffi (Nadezhda Aleksandrovna Lokhvitskaya, 1872 1952) sa bucurat faimă enormă. Biscuiții și revistele la care a colaborat erau, evident, „condamnate la succes”. Nu întâmplător, atunci când se pregătea o colecție jubiliară dedicată aniversării a 300 de ani de la domnia dinastiei Romanov, iar țarul a fost întrebat ce scriitor contemporan ar vrea să vadă în ea, Nicolae al II-lea a remarcat hotărât: „Teffy! Doar ea. Nu ai nevoie de nimeni în afară de ea. Doar Teffi!” Vorbele ei, frazele amuzante și cuvintele personajelor ei au fost preluate și răspândite în toată Rusia, devenind înaripate cu o viteză fulgerătoare, deși Teffi a scris în principal povești umoristice, adică proză din așa-numitul „gen ușor”. , opera ei a fost foarte apreciată Ivan Bunin și Alexander Kuprin, Dmitry Merezhkovsky și Fyodor Sologub În 1920, Taffy a părăsit Rusia pentru totdeauna și a trăit toată a doua jumătate a vieții ei în Franța, rămânând unul dintre scriitorii preferați ai Parisului rusesc moarte, ea a scris: „Anecdotele sunt amuzante când sunt spuse. Și când sunt experimentați, este o tragedie. Și viața mea este o anecdotă continuă, adică o tragedie.” Acest volum include „Memorii” lui Teffi, o poveste amară și auto-ironica despre părăsirea Rusiei, precum și eseuri de memorii despre A. Kuprin și L. Andreev, A. . Tolstoi și A. Averchenko , F. Sologub și K. Balmont, D. Merzhkovsky și Z. Gippius, A. Akhmatova și N. Gumilyov, I. Severyanin și B. Panteleimonov, precum și despre cooperarea pe termen scurt în bolșevic. ziarul „Viață nouă”, despre întâlnirile cu G Rasputin și multe altele. Teffi le-a adunat în cartea „Cronica mea”, dar nu a avut timp să o publice în timpul vieții... Culegere, articol introductiv, note Art. Nikonenko, artistul Evgeny Velchinsky.